Casa Gheorghe Tătărescu din București: o lecție de memorie arhitecturală și politică în transformarea EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, pe strada Polonă, nr. 19, se află o vilă care, departe de a fi un simplu spațiu construit, devine o punte între epoci, un martor discret al tumultului istoric și politic ce a marcat România secolului XX. Casa Gheorghe Tătărescu, fost prim-ministru al României, nu este doar structura care a adăpostit o familie, ci un veritabil depozitar al culturii elitei politice și sociale, o arhitectură în care puterea, reținerea și valorile interbelice se intersectează. Transformarea sa contemporană în EkoGroup Vila rezonează ca un gest conștient de păstrare a memoriei, nu de ștergere, un dialog între trecut și prezent care invită la reflecție asupra continuității și responsabilității culturale.

Casa Gheorghe Tătărescu: istorie, arhitectură și continuitate în văzul memoriei

Figura politică a lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957) se reflectă în aceste ziduri: un om aflat la intersecția dintre diplomație, compromis politic și modernizare, cu o biografie sinuoasă și încărcată de tensiuni. Reședința sa bucureșteană, o vilă de dimensiuni modeste, exemplifică o arhitectură interbelică în care funcția, proporția și discreția domină, înălțând casa la rangul de expresie materială a unui ethos al elitei. Astăzi, sub denumirea EkoGroup Vila, acest spațiu și-a reluat locul într-un circuit cultural controlat, păstrând și subliniind valorile originare fără a le dilua, o continuitate care vorbește despre respect și recuperare autentică Casa Tătărescu.

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca

Născut într-un mediu marcantat de tradiția militară și boierească, cu un tată general și o mamă dintr-o veche familie oltenească, Gheorghe Tătărescu a fost figura ce a traversat cu pragmatism și uneori compromisuri adânci fațetele politicii românești interbelice și postbelice. Cu un doctorat privind reforma electorală ce denunța fraudarea votului, el își începe parcursul în pragmatismul justiției și al politicii moderne, integrându-se rapid în elita liberală a vremii. Mandatele sale de prim-ministru (1934–1937, 1939–1940) au fost marcate de eficiență administrativă, dar și de întărirea autorității executive până la limitele care au afectat democrația fragilă a României.

În contextul crizelor teritoriale și politice majore, al anilor ce premerg despărțirea României Mari, Tătărescu navighează între idealuri democratice și realități dure, încercând o adaptare la noile condiții după 1944, în vremea dominației sovietice. Istoria îl reține în ambivalență, ilustrând conflictele unei epoci complicate, în care „datoria” nu presupunea nici eroism festiv, nici poziții clare, ci o muncă asiduă, craftată cu grijă în labirintul tot mai greu al puterii.

Casa ca proiect de viață și spațiu al puterii reținute

Dacă cine a fost Gheorghe Tătărescu se citește în registrele publice, casa sa din strada Polonă funcționează ca o prelungire și o materializare a filozofiei sale: un spațiu de reprezentare delicată, o vilă sobră, cu o scară modestă, dar imaculată în proporții și detalii. Nu o monumentalizare a puterii, ci o exprimare a acesteia prin etică și măsură.

Biroul premierului, situat discret la entre-sol, cu intrare laterală, este mărturia unei relații conștiente dintre viața publică și cea privată, în care deciziile cu impact asupra României erau luate într-un spațiu care nu căuta să-și impună vizual autoritatea, ci să se integreze într-un cadru domestic ce privilegia reținerea.

• Scara relativ redusă a casei contravine tiparelor opulenței politice;
• Raportul luminii și grădinii cu interiorul subliniază echilibrul între deschidere și intimitate;
• Organizarea spațiilor reflectă rigiditatea și codurile sociale ale elitei interbelice;
• Discreția biroului evidențiază o concepție asumată a puterii ca serviciu;
• Detaliile arhitecturale și artistice marchează un raspuns estetic la nevoile unei epoci complexe.

Arhitectura Casei Tătărescu: mediteraneană cu accente neoromânești, o simbioză creator–beneficiar

În dosarul arhitectural al vilei se întâlnesc numele Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, doi arhitecți implicați în proiectarea acestui edificiu în anii 1934–1937. Proiectul exprimă o sinteză rară pentru București: un limbaj mediteranean reinterpretat prin simboluri și proporții atent calibrate, completat cu elemente neoromânești subtile, ce se manifestă în portaluri cu evocații moldovenești și coloane filiforme diferit tratate, toate plasate într-un ansamblu neprăfuit de simetrie rigidă.

Șemineul conceput de sculptorița Milița Pătrașcu – elevă a lui Constantin Brâncuși și prietenă a doamnei Arethia Tătărescu – nu este doar un obiect funcțional, ci o declarație artistică care leagă vila de un prestigios circuit cultural. Absida ce îl încadrează, rafinată ulterior de alți arhitecți importanți, vorbește despre o atenție la detaliu care transcende moda vremii și afirmă o continuitate a valorilor locale reinterpretate prin modernism temperatu.

Această compoziție arhitecturală, în care fiecare element — de la feroneria din alamă patinată până la parchetul din stejar masiv — este calibrat cu grijă, poartă în sine un mesaj despre puterea înțeleasă ca echilibru, reținere și respect față de spațiul și timpul în care este inserată.

Arethia Tătărescu: doamna din umbră și promotoarea unui proiect cultural domestic

Prezența Arethiei Tătărescu, „Doamna Gorjului”, culminează acest proiect, căci ea a fost linia de coeziune între spiritul familiei și construcția arhitecturală. Beneficiara oficială a proiectului, tăcută dar decisivă, Arethia a adus în această casă accentele unei culturi rafinate, angajată în susținerea meșteșugurilor oltenești și în promovarea artei autentice, reflectate în legătura cu Milița Pătrașcu și susținerea ansamblului Brâncuși de la Târgu Jiu.

Spiritul ei a protejat proprietatea de derapaje opulente, «înălțând-o» spre o armonie subtilă între mediteranean, neoromânesc și modern, asigurând un spațiu cotidian unde puterea politică nu se înalță peste viața privată.

Ruptura comunistă: degradare, uitare și alterarea sensului

Odată cu arestarea lui Gheorghe Tătărescu în 1950 și dispariția sa în 1957, casa se înscrie în traiectoria unei istorii adesea uitate sau rescrisă. Naționalizată și lipsită de protecție, vila intră într-o fază de degradare tacită, în care valorile inițiale sunt reconsiderate ca simboluri ale unei lumi „vinovate”.

Deși clădirea a evitat demolarea brutală, intervențiile administrative au rupt relația inițială dintre arhitectură, funcțiune și memorie. Finisajele rafinate au suferit modificări improprii, iar grădina, odinioară un spațiu de liniște și inspirație, a fost minimalizată, pierzându-și expresivitatea subtilă ce o lega de Balcicul preferat al elitei interbelice.

După 1989: tensiuni, erori și începuturi de recuperare

Momentul schimbării regimului politic a readus în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns clar: cine a fost Gheorghe Tătărescu? Răspunsul nu a fost însă înscris în politici culturale coerente, ci s-a reflectat printr-un destin ambivalent al casei. Dinu Patriciu, cu dublă identitate de arhitect și om politic, face intervenții radicale asupra interioarelor, stârnind un val de critici în comunitatea specialiștilor, care au semnalat abaterea față de conceptul Zaharia–Giurgea și pierderea continuității spațiale.

Mai grav, transformarea temporară a casei într-un restaurant de lux a accentuat percepția unei neconcordanțe între statutul spațiului și funcțiunea impusă, generând o discuție amplă despre modul în care patrimoniul poate fi tratat ca un simplu activist comercial, fără respect pentru sensul originar.

Ulterior, o etapă de restaurare atentă, inițiată de o firmă britanică, a căutat să redea vila demnitatea inițială, revenind la detaliile și proporțiile fundaționale. Acest proces a fost nu doar o reparație estetică, ci un act simbolic de reabilitare a rolului Casei Tătărescu în istoria urbană și politică a Bucureștiului.

EkoGroup Vila: un prezent responsabil și o deschidere cu păstrarea memoriei

Sub numele de EkoGroup Vila, această vilă interbelică reintră în viața culturală contemporană cu o funcțiune care nu șterge trecutul, ci îl pune în valoare prin acces controlat și cunoaștere istorică. Locul devine astfel un spațiu de dezbatere și reflecție, un «nod» cultural care îmbină arhitectura, istoria politică și memoria personală într-un mod echilibrat și autentic.

Accesul public la această vilă se face pe bază de bilet, disponibil prin platforma iabilet.ro, adaptat programului cultural care se desfășoară aici, ceea ce asigură o relație matură și respectuoasă între vizitator și spațiu. EkoGroup Vila este astfel mai mult decât o adresă — este o poveste păstrată și actualizată, un model de intervenție care respectă trecutul și îl pune în dialog cu prezentul, un exemplu rar în peisajul patrimoniului românesc.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician român de prim rang, care a deținut funcția de prim-ministru al României în două mandate, marcând evoluția politică din perioada interbelică și tranziția postbelică. El a fost o figură complexă, caracterizată de un angajament pragmatic, dar și de compromisuri, reflectând drama unei epoci tensionate între democrație și autoritarism.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, trebuie distins clar de pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), reprezentant al academismului în pictura românească din secolul al XIX-lea. Confuzia este frecventă, dar cei doi trăiesc în epoci și domenii diferite.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa este un exemplu timpuriu și remarcabil de arhitectură interbelică bucureșteană, ce îmbină elemente mediteraneene cu accente neoromânești. Proiectul a fost semnat de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, iar unele detalii artistice poartă semnătura sculptoriței Milița Pătrașcu, elevă a lui Brâncuși.
• Ce rol a jucat Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia Tătărescu, soția lui Gheorghe Tătărescu, a fost beneficiara oficială și capsulă culturală a proiectului. Ea a vegheat ca vila să rămână coerentă estetic și etic, evitând orice exagerare și promovând conexiunea cu cultura românească autentică, în special prin colaborarea cu Milița Pătrașcu și susținerea artei locale.
• Care este funcția clădirii astăzi?
  În prezent, Casa Tătărescu activează sub numele de EkoGroup Vila, fiind integrată în circuitul cultural contemporan, cu acces public controlat pe bază de bilet. Funcțiunea sa actuală respectă și pune în valoare patrimoniul istoric și arhitectural, evitând comertializările imediate și promovând o relație matură cu memoria și publicul.

Casa Gheorghe Tătărescu este un spațiu al memoriei vii, unde politicul, culturalul și arhitecturalul se împletesc într-un dans grijuliu între trecut și prezent. Invităm astfel cititorul să pătrundă în acest univers remarcabil, să asculte tăcerile zidurilor și să înțeleagă responsabilitatea conservării și continuării unei povești care ne aparține tuturor, fără să neglijăm complexitatea și ambivalența epocii pe care vila o poartă.

Accesul se face exclusiv pe bază de programare, așadar contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate în vederea unei experiențe ce onorează profilul unei epoci și al unei figuri esențiale pentru România secolului XX.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.